Viziteaza România!


România

Principatele Valahia și Moldova -aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman timp de multe secole- și-au câștigat autonomia in 1856, s-au unit în 1859, iar câțiva ani mai târziu au adoptat numele de România. Independența i-a fost recunoscută în 1878. România s-a aliat cu Antanta în Primul Război Mondial, iar prin participarea la război și-a redobândit mai multe teritorii, cel mai important fiind Transilvania. În 1940, România s-a aliat cu Puterile Axei, iar în 1941 a participat la invazia germană a URSS. Trei ani mai târziu, invadată de sovietici, România semnează un armistițiu. Ocupația rusă de după război a dus la formarea republicii comuniste în 1947 și la abdicarea regelui. Durata de zeci de ani sub conducerea dictatorului Nicolae Ceaușescu, care și-a început dictatura în 1965, și poziția poliției de securitate au devenit din ce în ce mai opresive și draconice în anii 1980. Ceaușescu a fost dat jos de la putere și executat în 1989. Comuniștii precedenți au dominat guvernul până în 1996 când au fost dați jos de la putere. România s-a alăturat Nato în 2004 și apoi Uniunii Europene în 2007.

Peisaj

Locație:

Sud-Estul Europei, învecinându-se cu Marea Neagră, între Bulgaria și Ucraina

Suprafață:

  • Total: 238,391 km²; în comparație cu suprafața lumii se află pe locul 83
  • Suprafața de uscat: 229,891 km²
  • Suprafața apei : 8,500 km²

Suprafață la frontiere:

  • Total: 2,508 km
  • Cu țările vecine: Bulgaria 608 km, Ungaria 443 km, Moldova 450 km, Serbia 476 km, Ucraina (nord) 362 km, Ucraina (est) 169 km.

Climă:

  • Climă temperată: ierni reci cu zapadă și ceață; veri căduroase cu ploi torențiale și furtuni cu fulgere

Relief:

  • Depresiunea Colinară a Transilvaniei este separată la est de Podișul Moldovei prin Carpații Orientali și la sud de Câmpia Română prin Carpații Meridionali

Resurse naturale:

  • Petrol (rezervă aflată în curs de dispariție), lemn, gaze naturale, cărbune, minereuri de fier, sare, teren arabil, energie hidroelectrică.

Tradiții culturale

Populație:

22,215,421 (estimări din Iulie 2010)

Structură de vârstă:

  • 0-14 ani: 15% (gen masculin 1,772,583; gen feminin 1,681,539)
  • 15-64 ani: 69.7% (gen masculin 7,711,062; gen feminin 7,784,041)
  • 65 years and over: 14.7% (gen masculin 1,332,120; gen feminin 1,934,076) (estimări 2010)

Grupuri etnice:

  • Români 89.5%
  • Ungari 6.6%
  • Romi 2.5%
  • Ucrainieni 0.3%
  • Germani 0.3%
  • Ruși 0.2%
  • Turci 0.2%
  • Altele 0.4%
(recensământul din 2002)


Religie:

  • Orodoxă (incluzând toate sub-dominațiunile) 86.8%
  • Protestantă (denominațiuni diferite incluzând penticostalii si Biserica reformată) 7.5%
  • Romano-Catolică 4.7%
  • Altele (majoritatea musulmani) and nespecificate 0.9%
  • Atei 0.1%
(recensământul din 2002)


Limbi:

  • Română 91% (oficial)
  • Maghiară 6.7%
  • Țigănească 1.1%
  • Altele 1.2%
(recensământul din 2002)

Economia

Capitala:

  • Nume: București
  • Coordonate Geografice: 44 26 N, 26 06 E
  • Fus orar: UTC+2 (7 ore înaintea orei din Washinton DC pe parcursul orei standard)
  • Extinderea orei oficiale: +1 oră, începe în ultima Duminică din Martie și se termină în ultima Duminică din Octombrie.

Independența:

  • 9 Mai 1877 (independența proclamată de Imperiul Otoman)
  • Independența recunoscută pe 13 Iulie 1878 de către Tratatul de la Berlin)
  • 26 Martie 1881 (proclamarea monarhiei)
  • 30 Decembrie 1947 (proclamarea republicii)

Descrierea Drapelului:

Un tricolor cu benzi verticale, începând de la lance, albastru, galben şi roşu. Cele trei culori au fost folosite în mișcări revoluționare din sec. al XIX-lea. Stema națională care se afla în centrul benzii galbene a fost eliminată. Notă: se aseamănă cu steagul Chadului al carui albastru este mai închis, asemănător de asemenea cu steagul Andorrei și cu cel al Moldovei.

Economie - prezentare generală:

România, care s-a alăturat Uniunii Europene pe data de1 Ianuarie 2007, și-a început tranziția de la comunism 1989 cu bază industrială foarte învechită și printr-o modalitate de producție nepotrivită pentru nevoile țării. Țara a ieșit dintr-o criza de trei ani în 2000 datorită cererii puternice de pe piața din Uniunea Europeană.

Cheltuielile și investiția internă au stimulat creșterea PIB-ului în ultimii ani, dar au dus la dezechilibrul contului curent al țării. Profitul macroeconomic al României a început abia de curând să stimuleze apariția clasei de mijloc și să abordeze problema sărăciei vaste.

Corupția și birocrația continuă să împiedice edzvoltarea economică. Inflația a crescut în 2007-2008, fapt cauzat pe de o parte de cererea mare a consumatorilor și creșterea salariilor, ridicând costurile de energie. Seceta întinsă în toată țara a afectat prețurile de mâncare, iar relaxarea disciplinei fiscale s-a diminuat în 2009 ca urmare a crizei mondiale.

Creșterea PIB-ului României a scăzut considerabil în ultimull sfert al anului 2008 când țara a început să simtă efectele crizei economice mondiale pe piețele financiare și comerciale, PIB-ul a scăzut cu mai mult de 7% în 2009, iar șomajul aproape s-a dublat. România speră să adopte moneda euro în jurul anului 2014.

Copyright: www.cia.gov